Seria iC7

  • Prezentare generală
  • iC7-Automation
  • iC7-Marine
  • iC7-Hybrid

Intrați într-o nouă dimensiune

O nouă dimensiune vă așteaptă. Unde sistemele deschise, conectate și inteligente formează noua realitate. O realitate întruchipată într-un nou tip de convertizor de frecvență. Seria iC7 de la Danfoss Drives este portalul spre o nouă eră a oportunităților în industria dvs., într-un mediu sustenabil și eficient din punct de vedere energetic.

iC7-Automation

Mai multă putere și precizie ca niciodată

Indiferent de industria în care vă desfășurați activitatea, convertizoarele de frecvență complet versatile vor schimba cu totul modul de lucru. Convertizoarele de frecvență au fost proiectate pentru a vă oferi un control mai bun și mai eficient asupra motorului, capacități de întreținere predictivă și criptare integrată. Pentru cele mai performante sisteme.

iC7-Marine

Pentru performanțe înalte cu emisii scăzute

Pentru optimizarea aplicațiilor este nevoie de convertizoare de frecvență inteligente, proiectate pentru a îmbunătăți timpul de funcționare. Convertizoare de frecvență puternice, pentru performanțe mai bune ale navelor și nivel scăzut de emisii. Utilizând convertizoare de frecvență extrem de fiabile, sistemele vor performa indiferent de mediul de funcționare sau de volumul de operațiuni.

iC7-Hybrid

Conversia inteligentă a energiei pentru a susține tranziția energetică

Pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare, este necesar să promovăm electrificarea transporturilor și industriei și dezvoltarea energiei regenerabile. Folosind convertizoare de energie inteligente, eficiente și flexibile pentru sisteme hibride sau complet electrice. Convertizoare de energie concepute să vă ajute să atingeți obiectivele climatice în mod profitabil.

Noi posibilități

Descoperiți o nouă eră a calității. Cu o gamă de convertizoare de frecvență proiectate pentru a debloca noi posibilități pentru aplicații unice sau sisteme complexe, având scopul de a atinge performanțe mai bune. Când este vorba de hardware și software, aveți nevoie de convertizoare de frecvență care vor întruni întotdeauna cele mai înalte standarde de calitate și fiabilitate, pentru performanțe predictibile și repetabile în aplicațiile dvs.

Convertizorul de frecvență Danfoss iC7

Un viitor mai bun are la bază deviza „driven by drives”

Oriunde v-ați afla, indiferent de sistemul cu care lucrați, aveți nevoie de soluții cu convertizoare de frecvență optimizate pentru aplicații. Susținute de un partener care poate oferi servicii și asistență unice.

Utilizați convertizoare de frecvență proiectate pentru a schimba modul de funcționare a motoarelor electrice, atingând noi niveluri de precizie a proceselor, eficiență energetică și reducerea emisiilor. Și îmbunătățind hibridizarea și electrificarea. 

8% – potențialul convertizoarelor de frecvență pentru mediu

Știați că, dacă, pentru fiecare aplicație care ar putea utiliza un convertizor de frecvență, s-ar instala o astfel de unitate, am economisi 8% din energia electrică folosită pe planetă? Luând decizia corectă, puteți contribui la atingerea rapidă a acestui potențial. 

Aflați mai multe despre seria iC7

iC7-Automation

Convertizoarele de frecvență iC7-Automation de la Danfoss

Pentru aplicațiile de înaltă calitate care asigură întotdeauna rezultatele dorite, aveți nevoie de convertizoare de frecvență compacte, care bazează operațiunile dvs. pe tehnologii inteligente și versatile. Convertizoare de frecvență inovatoare, proiectate pentru performanțe excelente, oferind mai multă putere și precizie ca niciodată. 

Convertizoare de frecvență universale, flexibile, proiectate pentru a se integra perfect în sistemele pe care le dețineți și pentru a face exact ceea ce doriți dvs. 

Control inovativ al motoarelor

Cu seria iC7 vă bucurați de performanțe îmbunătățite, cu mai mulți senzori încorporați și putere de procesare crescută. Bazându-se pe un cuplu puternic, acest convertizor de frecvență gestionează în mod eficient sarcinile grele neprevăzute pentru a asigura o funcționare fiabilă. 

Porniți rapid: convertizorul de frecvență detectează în mod inteligent tehnologia motorului și se adaptează rapid pentru a optimiza performanțele. 

Conectați-vă cu încredere

Bucurați-vă de un nou nivel de securitate datorită platformelor de tip gateway, cloud și de analiză pentru IoT industrial. Primul procesor criptografic din lume aplicat în seria iC7 reduce riscurile de securitate și vă ajută să vă conectați cu încredere. 

Pentru o analiză mai aprofundată și vizualizarea sistemului, într-un mediu sigur. Primul convertizor de frecvență securizat prin design vă oferă cea mai puternică protecție de până acum. 

Convertizoare de frecvență versatile, de înaltă calitate, pentru diverse domenii de activitate

Utilizați convertizoarele de frecvență flexibile care combină perfect hardware-ul și software-ul de calitate, astfel încât să puteți controla aplicațiile cu niveluri obișnuite sau superioare de precizie. Convertizoarele de frecvență pot fi adaptate la nevoile dvs., oferindu-vă posibilitatea de a adăuga funcțiile pe care le doriți. 

Decantare și centrifugare

Separare eficientă și precisă, conectivitate sigură

Captând energia de frânare pentru a optimiza eficiența proceselor, aceste convertizoare de frecvență funcționează cu precizie imbatabilă în ciuda vibrațiilor și perturbărilor pe durata proceselor. 

Aplicații de săpare a tunelelor și sfărâmare

Nivel înalt de fiabilitate pentru performanțe majore

Compensarea imbatabilă a sarcinii la șoc și stabilitate operațională, indiferent de condițiile rețelei. Pentru un nivel susținut de productivitate în fiecare an. 

Pășiți într‑o nouă dimensiune 

Seria iC7 se bazează pe trei principii: inteligență, sustenabilitate și versatilitate, având în centru calitatea imbatabilă. Convertizoare de frecvență robuste, care vor asigura întotdeauna rezultatele dorite, chiar și în condiții de vibrații și șocuri puternice. Echipate pentru performanțe termice remarcabile. Pentru echipamente mai eficiente, care durează mai mult, chiar și în medii izolate și dure. 

Siguranță inteligentă

Pregătit pentru IoT industrial

Pregătiți‑vă sistemele să reziste timp de multe decenii adoptând gama de convertizoare de frecvență iC7-Automation, cu securitate de nivel mondial prin tehnologia în cloud și sistemele IoT industrial. Pentru ca să beneficiați de cele mai bune performanțe ale aplicațiilor, fără să vă faceți griji cu privire la locul și modul în care sunt stocate datele dvs.

Hardware pentru niveluri superioare de protecție

Primul convertizor de frecvență din industrie securizat prin design menține sistemele dvs. bine protejate, prin hardware criptografic încorporat, firmware protejat și capacități criptate de transfer de date.

Densitate de putere

Mai mic, dar mai puternic

Reduceți costurile și îmbunătățiți fiabilitatea generală a sistemelor cu aplicații cu performanțe la cuplu înalt, cu amprentă redusă. Convertizoare de frecvență cu densitate mare de putere datorită progreselor în tehnologia de răcire a conductelor de căldură.

Capacități de suprasarcină

Pentru a vă pregăti pentru orice provocare, aveți nevoie de convertizoare de frecvență cu capacitate mare de suprasarcină. Pentru aplicațiile care funcționează la sarcină invariabilă sau cu variații mici și pentru cele care necesită o suprasarcină mai mare pe termen scurt și funcționare la cuplu constant.

Senzori încorporați

Utilizând convertizoare de frecvență cu senzori încorporați, veți putea determina cu mai multă precizie tensiunea și frecvența rețelei, veți obține armonice mai scăzute și veți îmbunătăți controlul motorului, calitatea energiei și modul în care aplicațiile dvs. reacționează la întreruperi.

Controlul motorului

Precizie mai mare ca oricând

Excelența în automatizare necesită controlul optim al motorului și convertizoare de frecvență cu performanțe înalte încă de la început. De aceea, fiecare convertizor de frecvență iC7 este echipat cu mai mulți senzori, pentru adaptabilitate rapidă și rezultate mai bune în permanență. Pentru dvs., aceasta înseamnă o gamă variată de beneficii, de la pornirea mai rapidă din mers până la controlul mai bun al temperaturii.

Modularitate

Experiențe de utilizare excelente, indiferent de sistemul cu care lucrați. Convertizoare de frecvență cu motor complet, conexiune, gateway, cloud și compatibilitate cu platforme de analiză.

Beneficii evidente

Performanța superioară la viteză redusă în buclă deschisă înseamnă capacitatea de a menține în mod fiabil un cuplu constant în ciuda căderilor de viteză, datorită noilor algoritmi originali de control. Răspunsul rapid în mod constant maximizează performanța utilajului prin reducerea variațiilor de întârziere între magistrala de comunicație și motorul la viteză aproape zero.

Convertizoare de frecvență

Puternice. Mai compacte ca niciodată.

Module de sistem răcite cu aer

Densitate de putere la standarde de top în industrie. Proiectate pentru integrare rapidă.

Convertizoare de frecvență incluse

Pentru un sistem mai eficient și ușurință de utilizare.

Module de sistem răcite cu lichid

Design ultrasubțire pentru mai multă putere. Fiabilitate în condiții dificile.

iC7-Marine

Convertizoare de frecvență iC7-Marine de la Danfoss

Pentru a face față provocărilor din aplicațiile maritime, aveți nevoie de un set de convertizoare de frecvență extrem de versatile, concepute pentru a exploata la maximum potențialul navelor care circulă pe oceane și pe căile navigabile naționale. Convertizoarele de frecvență vă vor ajuta să reduceți consumul de energie și emisiile, oferind în același timp performanțe inegalabile și densitate de putere fără precedent. Pentru ca sistemele dvs. să funcționeze mai bine, indiferent de aplicație și de mediu. Și pentru mai mult timp. 

Inteligență

Pregătiți-vă sistemele pentru viitor și creșteți durata de viață a aplicațiilor folosind convertizoare de frecvență mai inteligente, care vă oferă libertatea de a conecta și distribui informațiile așa cum doriți, indiferent dacă este vorba despre stocarea datelor în condiții dificile, în cloud sau în sisteme de comunicații maritime.

Industria navală devine tot mai inteligentă, ceea ce înseamnă că aveți nevoie de convertizoare de frecvență cu capacități software încorporate și putere de calcul de top pentru a rămâne în frunte. Convertizoare de frecvență care utilizează algoritmi inteligenți pentru a vă oferi viteză, control al cuplului și precizie de nivel superior. Pentru aplicații care vor rezista mai mult pe nave tot mai performante.

Mai multă putere

Am proiectat seria noastră de convertizoare de frecvență iC7 pentru a fi mai performante și mai compacte. Prin furnizarea de putere la viteză mare și cuplu ridicat, reducând totodată la minimum cerințele de spațiu. Veți beneficia de mai mult spațiu pentru instalațiile dvs. pentru toate tipurile de aplicații pentru navele pe care le gestionați. 

Pentru un nivel ridicat de putere trebuie să gestionați cât mai eficient cantități mari de căldură. Vă ajutăm să optimizați spațiul și transferul de căldură, reducând atât dimensiunea camerelor electrice, cât și cerințele de răcire la bord. Cu sisteme extrem de fiabile, care își vor menține mereu temperatura scăzută indiferent de mediul cald din larg.

Propulsie

Profitați la maximum de aplicațiile esențiale de ultimă generație

Cu convertizoarele de frecvență care pot fi adaptate cu ușurință la toate motoarele de propulsie standard, indiferent dacă aveți nevoie să optimizați eficiența propulsiei pe navele oceanice sau dacă doriți să profitați la maximum de sistemele hibride diesel-electric pe feriboturile de pasageri.

Trolii

Optimizați viteza și controlul tensiunii și multe altele

Utilizați controlul avansat al frânei mecanice pentru a reduce solicitarea angrenajelor și frânelor, a optimiza controlul vitezei și al tensiunii și a menține o sarcină constantă, cu capacități de distribuire a sarcinii care permit mai multor motoare să acționeze același troliu.

O nouă dimensiune 

Datorită densității de putere extraordinare, managementului termic la standarde de referință în industrie și ușurinței de integrare în sisteme, convertizoarele de frecvență din seria iC7 reușesc să asigure controlul motorului și capacitatea de control modulară la niveluri de precizie de talie mondială. Pentru ca dvs. să optimizați aplicațiile de mare capacitate, reducând în același timp amprenta totală.

Securitate

Siguranța și inteligența la un loc

Pregătiți‑vă sistemele să reziste timp de multe decenii adoptând gama de convertizoare de frecvență iC7-Marine, cu securitate de nivel mondial prin tehnologia în cloud și sistemele IoT industrial. Pentru ca să beneficiați de cele mai bune performanțe ale aplicațiilor, fără să vă faceți griji cu privire la locul și modul în care sunt stocate datele dvs.

Securitate end-to-end

Păstrați siguranța sistemelor utilizând primul convertizor de frecvență din industrie securizat prin design, cu hardware criptografic încorporat, firmware protejat și capacități criptate de transfer de date.

Mai multă flexibilitate – pregătit pentru orice

Modulele unice răcite cu lichid asigură arhitectura de care aveți nevoie pentru flexibilitate maximă. Un concept cu opțiune de putere integrată se află într-o unitate de integrare sub fiecare modul. Unitatea de integrare este precablată și preconfigurată, cu conexiuni simple pentru agentul de răcire. Accesul frontal asigură instalarea și întreținerea rapidă.

Datorită motorului electric capsulat, convertizorul de frecvență este fiabil pentru orice călătorie, având totodată o gamă largă de aprobări de tip: DNV GL, BV, Lloyd’s Register, ABS și CCS. Cu THDi cu distorsiuni armonice extrem de scăzute pentru a vă proteja sistemele.

Beneficii concrete

  • Obțineți funcționalitatea de care aveți nevoie cu o gamă largă de opțiuni
  • Economisiți timp la integrare și service prin conectare în paralel și precablare
  • Certificare accelerată a sistemelor navale

Performanța arborelui

Timp mai mare de funcționare a sistemului

Creșteți performanța arborelui, viteza și timpul de răspuns prin utilizarea unui convertizor de frecvență foarte flexibil, cu control inovator și senzori adăugați. Astfel veți reduce perioada de amortizare a investiției, atingând niveluri superioare de precizie și productivitate.

Reduceți durata de punere în funcțiune a convertizorului de frecvență

Datorită funcției de detectare a tipului de motor, identificați și reglați noile motoare fără a fi nevoie de cunoștințe de specialitate. Simplificați totodată procedura de punere în funcțiune a sistemelor cu propulsie hibridă. Datorită accesului la software-ul inteligent și flexibil, convertizoarele noastre de frecvență vă ajută să accelerați procedura de punere în funcțiune a sistemelor.

Capacitate maximă a senzorilor

Datorită senzorilor multipli încorporați, veți obține mai mult decât controlul îmbunătățit al motorului și performanța dinamică crescută. Acum puteți gestiona fiecare componentă în parte, astfel încât sistemele să furnizeze exact rezultatele de care aveți nevoie.

iC7-Hybrid

Convertizoare de energie iC7-Hybrid de la Danfoss

Datorită convertizoarelor noastre de energie extrem de compacte, inteligente și universale, participați la tranziția spre energia verde și rămâneți cu un pas înaintea competitorilor, atingând totodată obiectivele de reducere a emisiilor de carbon. Cu limitări reduse de acces și conformitate extinsă, convertizoarele de energie vă oferă oportunitatea de a trece la electrificare sau de a vă dezvolta activitatea în mod profitabil. Împreună putem decarboniza și electrifica mai multe sisteme, pentru mai multe rezultate cu mai puțină energie.

Electrificarea sistemelor în mod competitiv

Pregătiți-vă sistemele energetice flexibile și rezistente pentru a rezista mulți ani de acum înainte cu un convertizor inteligent de energie, sigur din punct de vedere cibernetic și scalabil pentru procesele sistemelor energetice inteligente din viitor. iC7-Hybrid se bazează pe versatilitate. Datorită controlului ultrarapid al conversiei energiei, acesta gestionează fără probleme dinamica rapidă de conversie a energiei și asigură stabilitate. Fiind optimizat pentru orice obiectiv de conversie a energiei, îl puteți utiliza în rețele inteligente sau microrețele, rețele de c.a. sau de c.c. iC7-Hybrid vă oferă soluția pentru conversia energiei în electroliză, stocarea energiei, alimentarea cu energie la țărm sau în aplicațiile maritime.

Control rapid și precis al rețelei, în orice fel de situație

Convertizorul de energie iC7-Hybrid este cel mai eficient în medii dure, rămânând neafectat de vibrații, temperaturi ridicate și praf. Densitatea sa ridicată de putere reduce amprenta de instalare la 50% dintre alternative, pentru aceeași clasă de curent nominal. Așadar, acum puteți economisi spațiu, utilizând totodată mai puțină energie de răcire. Datorită filtrelor unice integrate, procesele de proiectare, instalare și service devin mai simple și mai rapide.

Riscuri reduse și timp scurt de lansare pe piață

Cu iC7-Hybrid aveți acces la modele digitale de simulare cu sistem dublu, care produc prototipuri redundante, pentru a accelera fazele de proiectare și specificare. Cu aceste procese mai rapide, mai ușoare și mai precise, obțineți un sistem fiabil de înaltă performanță, care vă ajută să vă lansați pe piață mai rapid, cu mai puține riscuri. Modelele de simulare sunt proiectate pe bază pe model, motiv pentru care sunt întotdeauna valabile: actualizate și precise.

O nouă dimensiune a informațiilor 

Datorită securității cibernetice integrate puteți să vă conectați cu încredere la IoT sau la serviciul de monitorizare la distanță, deoarece sistemele dvs. vor fi bine protejate împotriva accesului neautorizat. Indiferent dacă acestea funcționează în medii dificile sau în cloud. Fiind deja pregătit pentru viitor în industria în care vă desfășurați activitatea, puteți începe să generați venituri bazate pe servicii pentru sistemul dvs. Acest convertizor inteligent de energie vă oferă libertatea de a conecta și de a distribui informațiile exact așa cum doriți. Indiferent de domeniul în care vă desfășurați activitatea, cu iC7-Hybrid aveți ocazia să vă imaginați noi modele de afaceri bazate pe date.

Rezistență în condiții imprevizibile

iC7-Hybrid este disponibil ca variantă răcită cu lichid, pentru conversia energiei cu eficiență de clasă mondială, chiar și în condiții imprevizibile.

Pentru pierderi de căldură foarte scăzute și consum redus de aer condiționat. Cum? Printr-o combinație între sistemele electronice cu clasă de protecție IP55 și sistemele mecanice rezistente la vibrații și șocuri, filtrele compacte răcite cu lichid și răcirea cu lichid extrem de eficientă.

Posibilitate de particularizare

Caracteristicile standard extinse vă ajută să vă lansați rapid pe piață. Sau puteți alege un nivel complet de personalizare și programabilitate pentru UX și funcții personalizate. Dezvoltați funcții personalizate în mediul de simulare și aplicați codul direct pe controlerul iC7-Hybrid. Iar în tot acest timp, aveți certitudinea că drepturile dvs. de proprietate intelectuală sunt bine protejate, datorită securității cibernetice de clasă mondială.

Control rapid și versatil al energiei

iC7-Hybrid asigură performanțe superioare ale rețelei de c.a. și c.c. când calitatea și fiabilitatea energiei sunt vitale. Datorită controlului principal rapid veți beneficia de noi modalități de a obține răspunsuri rapide pe durata proceselor.